Daca ai o afacere, stii cat de important este sa o promovezi in spatiul online. Exista nenumarate metode de a crea brand awareness, insa multe dintre acestea implica anumite costuri pe care un antreprenor la inceput de drum nu si le poate permite. Cu toate acestea, poti folosi diverse metode pentru a ajunge la publicul din mediul online, metode care nu implica investirea unor sume colosale in publicitate.

Iata cum sa iti promovezi afacerea online cu bani putini si chiar gratis! Pentru a pune in practica metodele din acest articol, nu trebuie sa scoti bani din buzunar, ci doar sa investesti putin timp in afacerea pe care ai creat-o.

1. Perfectioneaza-ti pitch-ul!

Intai de toate, vrei sa iti prezinti afacerea intr-o maniera atractiva, care ii va tenta pe cei din jur sa descopere mai multe despre aceasta. Sa ai un pitch captivant te va ajuta nu doar in mediul online, ci oricand ai nevoie de sprijin pentru business-ul tau.

Prin definitie, un pitch este o prezentare scurta, menita sa atraga atentia asupra serviciilor sau produselor pe care le oferi. E important ca acesta sa includa scopul afacerii tale, modul in care aceasta va contribui la o lume mai buna si, nu in ultimul rand, pasiunea cu care te dedici acestei idei de afaceri!

2. Foloseste aplicatiile pentru afaceri de mica anvergura!

Exista posibilitatea sa creezi o campanie de marketing doar folosind platformele de socializare. In era in care toate lumea este online, aceasta metoda se poate dovedi extrem de profitabila si nu implica un cost deosebit de mare.

Dupa ce ti-ai identificat audienta pe Facebook, poti folosi tool-urile pe care aceasta platforma ti le pune la dispozitie pentru a iti promova afacerea online. De pilda, functia de Business Nearby te poate ajuta sa ajungi la cei aflati in proximitatea spatiului tau, ceea ce iti va aduce mai multa vizibilitate in comunitatea din care faci parte.

Daca ai reusit sa aduni mai multi followeri pe Instagram, poti folosi acest aspect in favoarea business-ului tau. Antreprenorii din toata lumea pot beneficia acum de tool-ul Support Small Business, lansat recent de cei de la Instagram. Cu ajutorul acestuia, clientii satisfacuti de serviciile tale pot sa recomande afacerea ta altor utilizatori. Ceea ce se leaga de punctul 3 din aceasta lista: recomandarile!

3. Cere recomandari!

Recomandarile sunt cea mai eficienta metoda de a-ti promova business-ul in mod gratuit. Daca iti este teama sa le ceri asta celor cu care lucrezi, urmeaza urmatoarele sugestii. Desi, in primul rand, trebuie sa stii ca nu ar trebui sa iti fie rusine sa ceri recomandari, acestea fiind un aspect esential din brandingul oricarei afaceri online si offline.

  • Nu trebuie sa le ceri tuturor clientilor tai o recomandare, ci doar celor cu care ai lucrat pentru un timp indelungat si/sau cu care ai reusit sa stabilesti o relatie bazata pe incredere si respect reciproc.
  • Ofera o recompensa la schimb, fie ca e vorba de un produs cadou, de un voucher sau de un discount pentru unul dintre serviciile tale.
  • Faciliteaza procesul creand o categorie de recomandari direct pe site-ul tau.
  • Asigura-te ca paginile tale de Facebook, Twitter, Instagram etc. sunt vizibile si accesibile pe site-ul afacerii tale. Clientii sunt mai predispusi sa lase review-uri pe social media.

4. Inscrie-te la concursuri!

Multa lume are impresia ca cei nominalizati la un premiu sunt alesi pe baza unor criterii obiective, insa adevarul este ca trebuie sa te inscrii singur la o categorie pentru a-ti creste sansele de a fi nominalizat la acel premiu. In spatiul romanesc, exista nenumeroase premii pentru antreprenori la care poti aplica – de pilda, premiile ZF (Ziarul Financiar), CEO Awards (organizat de BusinessMagazin), Business Cup (oferite de StartUpCafe) si multe altele.

5. Colaboreaza cu un influencer!

Daca vrei sa faci bani online, mergi la sigur apeland la industria de influencer marketing. In cazul in care nu iti permiti sa investesti prea multi bani intr-o astfel de colaborare, urmeaza sfatul oferit de antreprenorul Renzo Costarella si alege calitatea in detrimentul cantitatii. Ce inseamna asta?

In loc sa te indrepti spre un influencer cu un numar mare de urmaritori, alege pe cineva care si-a construit o comunitate de followeri mai mica, insa care are incredere in recomandarile lui. De asemenea, este esential sa alegi un influencer care sa fie din domeniul tau.

6. Participa la programe de afiliere!

Pe langa industria de influencer marketing, vei avea nevoie de programe de afiliere pentru a capata vizibilitate in mediul online. Intrand in zona de marketing afiliat, vei reusi sa iti cresti cifra de afaceri. Totusi, trebuie sa stii ca aceasta alegere implica faptul ca trebuie sa platesti afiliatii care vor lucra pentru tine. Daca vrei sa afli mai multe despre marketingul afiliat, iti recomandam acest articol, unde vei gasi un ghid creat pentru cei care aplica la un program de afiliere pentru prima data.

7. Prezinta-ti afacerea cu fiecare ocazie!

Din primul punct al acestei liste, ai invatat ca este important sa ai un pitch perfect. La fel de important este sa profiti de orice ocazie pentru a vorbi despre afacerea ta. Inscrie-te la conferinte, evenimente din domeniu, cursuri s.a. Multe facultati, biblioteci si scoli au nevoie de speakeri, iar tu poti profita de aceste ocazii pentru a te face cunoscut.

Daca iti este greu sa gasesti genul acesta de oportunitati la inceput de drum, creeaza-ti singur ocazia de a discuta despre businessul tau – poti organiza o conferinta pe Zoom sau un livestreaming pe Facebook. Tu esti imaginea afacerii tale si, promovandu-te pe tine, iti promovezi businessul!

8. Pune accentul pe continut de calitate!

Dincolo de conferinte si de platforme de social media, este vital sa iti promovezi continutul in scris. Dedica timp si energie pentru a te asigura ca afacerea ta este prezentata corespunzator intr-un format scris chiar daca asta inseamna sa angajezi un freelancer.

Indiferent daca ai un blog, un site sau daca trimiti articole la publicatii deja consacrate, un text bun iti poate aduce trafic organic si te poate ajuta sa ajungi la un public mai larg. De asemenea, partea scrisa trebuie sa fie acompaniata de imagini atractive, infografice si/sau colaje captivante.

9. Promoveaza-ti afacerea printr-o reclama video!

Dintotdeauna, continutul video a reprezentat un mare plus pentru orice afacere. Din fericire, nu ai nevoie de foarte multi bani pentru a face o reclama simpatica, prin care sa atragi mai multi clienti. Daca ai nevoie de putina inspiratie, aici gasesti 6 reclame amuzante realizate cu buget redus.

Se spune ca nimeni nu se uita la reclame, insa toata lumea se uita la ceva care sa ii distreze. Atunci cand pui suflet in afacerea ta, poate fi dificil sa ai o perspectiva obiectiva asupra acesteia astfel incat sa o transformi intr-un videoclip scurt si amuzant. De aceea, ai putea sa apelezi la studio de productie video, care te va ajuta sa obtii o reclama numai buna de share-uit.

Daca aplici aceste strategii, nu iti va fi greu sa iti promovezi afacerea. Cu bani putini, strategia ta de marketing va fi extrem de eficienta si te va ajuta sa castigi vizibilitate si clienti noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *