Daca te intereseaza o cariera de liber profesionist, trebuie sa te inarmezi cu rabdare si sa ai incredere in valoarea pe care o poti aduce prin munca ta. Freelancing-ul devine o cariera si un stil de viata daca reusesti sa te organizezi. Cu timpul, banii pe care ii vei castiga vor fi mai mult decat suficienti pentru a-ti asigura traiul.
In ziua de astazi multa lume inca se intreaba ce este un freelancer. Traducerea literala a cuvantului desemneaza un liber profesionist, iar definitia prezinta o persoana care desfasoara, in mod independent, o profesie pe termen lung.
Un freelancer poate activa in diferite domenii. Cateva exemple sunt copywriting si content writing, design grafic, web design, productie video, traducere, consultanta, SEO sau planificare si management de eveniment.
Cum gasesti joburi de freelancer?
Daca te intereseaza sa descoperi ce joburi de freelancer ti s-ar potrivi, acceseaza o platforma dedicata acestui domeniu. Cateva exemple de site-uri foarte cunoscute sunt Freelancer.com, Elance.com, Upwork.com, oDesk.com sau vWorker.com. Aici vei gasi nenumarate oferte, iar unele ar putea fi chiar pe gustul tau!
In cazul in care cauti joburi de freelancer in limba romana, exista cateva platforme autohtone care iti vor veni in ajutor. Accesul la acestea este gratuit pentru freelanceri, desi unele dintre ele taxeaza doar clientii. Iata cateva exemple:
• Congrazie.ro;
• Freelancerit.ro;
• Liberprofi.ro.
Aceste platforme sunt punctul de intalnire dintre angajatorii din toata lumea si liber-profesionistii. Avantajul companiilor care apeleaza la aceste site-uri consta in obtinerea unor servicii profesioniste si accesibile ca pret. Iar avantajul tau? Un salariu obtinut de acasa si un program organizat dupa bunul plac.
Trebuie sa stii ca mai exista un site dedicat in exclusivitate celor care fac freelancing in Romania. In platforma viatadefreelancer.ro vei gasi o comunitate de experti in domeniu, pregatiti sa impartaseasca toate lectiile pe care le-au invatat de-a lungul carierei lor de liber profesionisti.
Cat castiga un freelancer?
Cand vine vorba de bani, cat castiga un freelancer depinde de calitatea serviciilor oferite, de volumul de lucru, precum si de compania caruia ii ofera serviciile sale. Intr-un articol intitulat sugestiv „Cum sa faci zeci de mii de euro din varful patului”, un freelancer declara ca „niciun job din Romania, oricat de bine ar fi platit, nu m-ar putea detemina acum sa renunt la statutul de freelancer si sa devin angajat”.
Adevarul este ca, in timp, un freelancer din Romania poate avea castiguri de aproximativ 2.000 de euro. Daca citesti acest articol, inseamna ca inca te afli la inceput de drum. De aceea, trebuie sa ai rabdare pana iti construiesti un portofoliu care sa te recomande.
Insa, la fel ca orice meserie, si cea de freelancer vine cu parti bune si parti mai putin bune. Pentru a obtine rezultate, trebuie sa fii o persoana organizata, autodidacta si eficienta. Totodata, trebuie sa stii ca s-ar putea sa te simti vinovat cand iei pauze de la lucru pentru ca, in freelancing, timpul chiar inseamna bani.
Pe de alta parte, tu vei hotari cum si cand lucrezi. Tot tu decizi ce clienti sau ce proiecte accepti si, cu timpul, vei putea face doar ceea ce-ti place. Chiar daca vei avea deadline-uri, programul tau va fi flexibil si vei putea sa investesti timp in ceea ce te face fericit.
Dupa ce cantaresti avantajele si dezavantajele, poti experimenta rolul de liber profesionist. S-ar putea sa descoperi ca ti se potriveste. Daca nu e cazul, poti renunta oricand, stiind ca macar ai incercat!