In strainatate, Amazon este raiul cumparaturilor online. Aici se gasesc „de toate pentru toti”, iar preturile sunt extrem de accesibile. Cu toate acestea, cand vrei sa comanzi produse Amazon in Romania, vei intampina o serie de probleme avand in vedere ca inca nu exista un website local.

Multi utilizatori din tara si-ar dori sa cumpere produsele oferite de Amazon, dar se lovesc de tot felul de dezavantaje. De pilda, platforma nu are o interfata in romana si costurile de livrare dubleaza uneori valoarea comenzii.

Iata cateva recomandari care te vor ajuta atunci cand te hotarasti sa faci cumparaturi online de pe Amazon.

Fa-ti un cont

Acceseaza acest link pentru a-ti crea un cont. Nu trebuie decat sa introduci numele de utilizator, o adresa de e-mail valida si o parola. Pe adresa inregistrata, vei primi un mail de confirmare cu un link pe care va trebui sa-l accesezi pentru a-ti activa contul.

ATENTIE! Pentru inceput, nu ti se va cere sa introduci datele de pe card. Aceasta etapa este necesara doar atunci cand vrei sa finalizezi o comanda, moment in care va trebui sa introduci o metoda de plata, alaturi de adresa de livrare.

Comanda din Uniunea Europeana pentru a fi scutit de taxe

Contul creat iti va permite sa te loghezi pe oricare dintre site-urile detinute de Amazon (Amazon.com, Amazon.co.uk, Amazon.es, Amazon.fr etc.). Desi cel mai popular domeniu este Amazon.com, utilizatorii romani sunt sfatuiti sa se indrepte spre una dintre platformele europene, adica cele cu domeniu .it, .fr, .es si asa mai departe.

Livrarea standard se executa mai rapid in Europa. Mai mult, site-urile din Uniunea Europeana te scutesc de TVA, taxe vamale si alte comisioane care se adauga la pachetele expediate din SUA.

Chiar daca nu exista o platforma in limba romana, poti profita de cunostintele tale de limbi straine pentru a plasa o comanda, folosind unul dintre site-urile europene. De pilda, daca esti vorbitor de limba engleza, ar trebui sa accesezi Amazon.co.uk. Daca stii italiana – Amazon.it, pentru spaniola – Amazon.es, iar vorbitorii de germana ar trebui sa comande de pe Amazon.de.

Cum gasesti reduceri online pe Amazon?

Partea buna la aceasta platforma consta in faptul ca iti ofera discounturi uimitoare chiar si atunci cand nu este perioada reducerilor. De pilda, pentru reduceri online in luna mai 2020, poti accesa Amazon.fr si primesti un cupon cu care beneficiezi de un discount de pana la 30% la multe produse.

Odata ce ti-ai facut contul, nu trebuie decat sa accesezi site-ul Amazon si sa dai click pe casuta care te va duce catre cele mai mari reduceri online din ziua respectiva. In engleza, aceasta sectiune se numeste ”Today’s Deals”. Aici vei gasi o lista cu produsele aflat la pret redus.

De asemenea, vei gasi o categorie denumita „Cupoane”. Cand dai click pe ea, ai acces la toate cupoanele cu discounturi disponibile. Pentru a primi cuponul de reducere, nu trebuie decat sa apesi butonul pe care scrie „Click Coupon” si sa introduci codul primit in momentul in care iti finalizezi comanda.

Acum ca stii cum sa profiti de reduceri online pe Amazon, depinde de tine sa explorezi gama variata de produse si sa descoperi care sunt cele mai bune oferte pentru tine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *